Examen de admitere la Seminarul Teologic Ortodox Iustin Patriarhul din Câmpulung Muscel
Cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, la Seminarul Teologic Ortodox Iustin Patriarhul din municipiul Câmpulung Muscel, s-a desfășurat examenul de admitere în clasa a IX-a, pentru anul școlar 2019-2020. Tinerii elevi de clasa a VIII-a s-au prezentat pentru vizita medicală, efectuată la cabinetul școlii, apoi au avut de susținut proba orală, de verificare a cunoștințelor muzicale: au cântat cântece religioase, folclorice și patriotice, au spus rugăciuni, li s-a verificat simțul ritmic și calitățile dicției.
După susținerea acestei probe, toți cei 36 de elevi înscriși pentru probele eliminatorii fin cadrul acestui examen, s-au prezentat la proba scrisă, de verificare a cunoștințelor religioase, subiectul primit fiind: Rugăciunea în viața creștinului.
Din comisia de examinare și supraveghere au făcut parte: părintele profesor Ion Cojocaru, director al Seminarului Teologic Ortodox Iustin Patriarhul, părintele profesor Leonard Prunoiu, părintele profesor Marian Frigură, domnul profesor Eugeniu Bercu, domnul profesor Eugen Nițescu, doamna profesor Daniela Popescu și părintele profesor Daniel Oprescu.




157 total views, 3 views today