Concursul coral ,,Colindăm Doamne colind”

În data de 13 decembrie 2014 a avut loc concursul coral ‘Colindăm Doamne, colind’ organizat de Inspectoratul Județean Argeș, prin școlile gimnaziale ‘Mircea Eliade’ și ‘Ion Minulescu’ din Pitești. Inițiatorii proiectului care se desfășoară anual sunt profesorii de muzică ai celor două școli sus menționate, domnul profesorul Mihai Iancu și doamna profesoară Filofteia Pistol. Concursul se adresează elevilor ciclurilor gimnazial și liceal din zonele urbane și rurale ale județului Argeș.

Concursul s-a desfășurat pe mai multe categorii: soliști vocali fără acompaniament, soliști vocali cu acompaniament, coruri de cameră și coruri mari. La concurs s-au înscris formații ale mai multor școli din județ.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului, la concurs au luat parte și formațiile corale ale celor două Seminarii Teologice din județ, Neagoe Vodă Basarab’ din Curtea de Argeș şi ‘Iustin Patriarhul’ din Câmpulung-Muscel’, coordonate de profesorii de muzică psaltică ai acestora.

La masa juriului au luat loc specialiști în domeniul muzical, prezidați fiind de către domnul Inspector Școlar General, profesor Dumitru Tudosoiu. Participarea la concurs a implicat interpretarea unor lucrări autentice românești. Evaluarea se va realiza în funcție de: interpretare, acuratețea intonației, omogenitatea formației vocale și ținuta vestimentară a participanților. Rezultatele concursului se vor afișa în data de 14-15 decembrie 2014.

 

Sursa știre Eparhia Argeșului

© Copyright foto Tuica Nelu – Ion de la Seminarul Teologic Ortodox „Justin Patriarhul” 

 3,771 total views,  1 views today