Atestat de competențe profesionale la Seminarul Teologic Iustin Patriarhul din Câmpulung Muscel

La Seminarul Teologic Ortodox Iustin Patriarhul din Municipiul Câmpulung Muscel, a avut loc examenul de certificare a competențelor profesionale, la finalul clasei a XII-a. Elevii seminariști au susținut examenul de atestat prin verificarea cunoștințelor de tipic – liturgică, omiletică – catehetică și muzică psaltică, la final prezentându-și proiectul pe care l-au pregătit, proiect ce prevedea tratarea unei teme teologice, respectându-se normele de cercetare din domeniul teologic. Elevii seminariști au dovedit prin acest atestat profesional că pe parcursul celor patru ani de studii și-au însușit o temeinică cultură teologică, precum și bune deprinderi de creștini devotați Bisericii noastre strămoșești.

Comisia de examinare a fost alcătuită din: părintele profesor Cojocaru Ion, director al Seminarului Teologic Ortodox din Câmpulung Muscel, părintele profesor Frigură Marian, părintele profesor Oprescu Daniel și părintele profesor Prunoiu Leonard.

 120 total views,  3 views today